xtremWind

linii de cale ferată scârţâind sunt nopţile noastre de dragoste. unind muntele cu marea, fără puncte cardinale, ore, ticăit de ceas. trupurile noastre, în sărbătoare, ascultă ritmul unei stele clipind în carul mic. ochii tăi, arsură din cerul de opt seara, străbat lacrima din mine, scoica mică din "c"-ul "te iubesc"-ului. ne iubeam la 536, maşini trecând, faruri reflectând obrazul stâng, zdruncinând pereţii, trăgând de draperii de culoarea cafelei, băută în pahare, albe, de plastic. mi-am lip

Îţi ziceam cândva, când peste ale noastre creştete ploua mocnit Că-mi doresc să mă hrăneşti cu o parte din tine, ca vreau să-mi iei mâna şi să mă duci la Paris, că te iubesc albastru, albastru te iubesc, Sub salcamul veştejit cu tine vreau să trăiesc, să numărăm fiecare piatră-n parte, să inventăm un nou soare, apoi să fugim, departe, departe, departe... Acum, e toamnă... cârciumarii trişti aşteaptă parcă un impuls şi-apoi.. vor s-o ia la goană. Spre ceva BINE.

O foaie alba-n faţa mea. Alb şi-atât. Banal. Animal.. Lovesc corzile chitarei cu mişcari diabolice, de parc-aş vrea să le strivesc ca pe nişte maţe. Frigul, greaţa, depresiile zilnice şi sufletul.. Negru. Contrast. Cuvinte.. şi-atât. Fără esenţă, fără iubire, fără 'din dragoste', fără sentimente. Caut litera 's' în dicţionar. 'Sentiment'.. Însă ochii îmi fug în josul paginii 'Suferinţă'. Pătrunsă-n trup, n-o pot stârpi ca pe un vierme. Zace putrezită de ore,

doi copii fericiţi scria cu majuscule pe spatele pozei cu noi doi. era demult, era frumos, era soare, era numai soare, eu zâmbeam, trăgând cu ochiul la ochiul tău ştrengar ca ochiul meu. era ora două şi ne jucam unul în părul celuilalt. ce s-a întâmplat?! nu mă-ntreba căci amintirile-au zburat legate cu lacăt aurit de aripile păsărilor ce dispăreau în neant. am zărit în iarb-ascuns soarele nostru. ne zâmbea, îi zâmbeam, naivi, neştiind că mâine-poimâine, într-o zi mohorâtă

printre două-trei definiţii plictisitoare la logică, aud ca prin vis 'ce e logic în lumea asta?' mă ridic ca un ghiocel în zăpadă şi, vioi, afirm 'să iubim...să ne iubim...' şi catalogul se deschide... şi se-aude iar,ca prin vis, 'nota 4 pe azi' ce ilogic, nu? cu ochii fixaţi pe harta spânzurată de un cui odios, mă trezesc deodată cu arătătorul în mână, de parc-aş fi un dictator, un călău, de parc-aş hotărî unde-s munţii ics şi munţii i grec, de parc-aş lipi marea de